O viaţă dedicată sănătăţii oamenilor-doctorul George Gearavela


Doctorul Gearavela

Doctorul Gearavela

 Sâmbătă 10 septembrie , la ora 10 A.M. , în sala mare a primăriei va avea loc lansarea cărţii scrise de profesorul Nicolae Mavrodin, dedicată acestui mare om vieţuitor trecător şi prin urbea noastră. Toţi cei interesaţi sunt invitaţi la eveniment.

„În ziarul judeţean Gazeta de Vineri”, un regretat jurnalist amator îi aducea elogii doctorului anestezist, spunând prin glasul foştilor pacienţi:”Parcă l-am vazut pe Dumnezeu”. În articolul amintit, domnul Cornel Mitică aducea în discuţie cazul unui copil de 14 ani din Aiud, bolnav de astm bronşic, pe numele său Radu Moldovan, care după numai şapte şedinţe de acupunctură a plecat vindecat”

Cartea este plină de astfel de exemple, iar mulţi dintre pacienţii Domniei sale vor fi prezenţi în sală. Veţi avea ocazia să aflaţi ce înseamnă acupunctura şi să cunoaşteţi unele din personajele cărţii.

Nicolae Mavrodin

Nicolae Mavrodin

Iată aici cartea în întregime!

About Popateapa

M-am născut, trăiesc, voi muri.Cât mai trăiesc vreau să mai fac ceva pe lumea asta!
Acest articol a fost publicat în Gearavela și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la O viaţă dedicată sănătăţii oamenilor-doctorul George Gearavela

  1. Pingback: O viaţă dedicată sănătăţii oamenilor-doctorul George Gearavela « Popateapa's Blog

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s